Описание
CINE SUNTEM ȘI CE FACEM
Suntem singurul serviciu de asistență pediatrică telefonică gratuită în regim non-stop din România, call-center înființat în 2014 de Fundația Părinți din România. Ne adresăm tuturor părinților, cărora le oferim sfaturi medicale profesioniste pentru afecțiuni fără risc vital pentru sănătatea copilului, la orice oră din zi sau din noapte.
Medicii noștri dedicați acordă, cu calm și răbdare, asistență pediatrică de triaj și de primă intervenție. Scopul nostru să îți liniștim temerile și să te ajutăm să alungi sau să ameliorezi simptomele copiilor tăi până la consultul unui medic pediatru sau de familie.
Oferim doar sfaturi pentru situații care nu pun viața copilului în pericol. Nu suntem un serviciu de urgențe, în aceste cazuri te rugăm să apelezi numărul unic de urgențe 112 sau să te adresezi Unităților de Primiri Urgențe.
Peditel este un serviciu de asistență pediatrică gratuită în regim non-stop.