Description
Aplicația are ca scop reamintirea pașilor de urmat în fața unei situații de urgență în
care salvatorul de la fața locului poate face diferența între viață și moarte.
Se adresează exclusiv absolvenților de cursuri de prim ajutor acreditate. Astfel,
aplicația vă va cere la prima pornire după instalare un cod unic pe care îl primiți numai după absolvirea cursului (pentru mai multe detalii vezi www.primajutormed.com, secțiunea Aplicație prim ajutor). La următoarele porniri nu mai e nevoie de introducerea codului.
Algoritmul după care este ghidat utilizatorul acestei aplicații se actualizează conform
ghidurilor în vigoarea a Consiliului European de Resuscitare (European Resuscitation Council)
și World Rescue Organization. Însă manevrele care trebuiesc întreprinse în conduita de
urgență se învață în cadrul unor sesiuni practice, pe manechine specifice. Astfel, aplicația vă
va reaminti numai prin niște poze sugestive care este manevra care se aplică în acel caz
specific.
Aplicația ține cont de condițiile de securitate, de vârsta victimei, de circumstanțele de
apariție a leziunilor și de evoluția cazului recomandând inclusiv apelul la 112 de fiecare dată
când este indicat. Însă nu transmite locația apelantului la 112 (Serviciul de Telecomunicații
Speciale).
Autorii doresc ca manevrele de prim ajutor să nu fie uitate la ieșirea din sala de curs
și algoritmul să fie la îndemâna oricui, în orice moment.
Vă dorim să nu aveți nevoie să deschideți aplicația niciodată! :)